Metoda old-school de agatzare: daca eu iti cant, ma placi?

back to emotional stuff.

Ca tot vorbim aici de marketing emotional, de branduri cu suflet, de emotii, ia sa vorbim un pic si despre cele adevarate.

Ieri in statia de autobuz si in continuare pe autobuz am asistat la o poveste de dragoste in curs de inchegare.

N-am fost nicidecum o incercare obosita a unui tip mai fancy de a agatza o gagicutza care se face sa-i fie colega si sa o observe mai bine in statia de autobuz. A fost o incercare dragutza, de moda veche transcrisa in zilele noastre de a-i arata fetii ca baiatu o place.

Un EL, frumushel, destul de trendy – o bluza sport de la duffs, o geaca maro de piele, niste blugi mai stramti si niste bascheti maronii, o freza destul de emo ducand spre clubbin’ dar nefiind deloc un confrate al exemplarului cocalaris.

O EA, fata simplutza, extrem de dragutzica, imbracata normal, cu niste manusele in dungi asortate gentutei tot in dungi si bluzei tot in dungi – necategorisibilia din pct d vedere al gusturilor muzicale.

Si asta cu gusturile muzicale va zic sigur ca e asha, pt ca baiatul incerca din greu sa o bage intr-o categorie in fct de ce cantareti asculta ea. A incercat mai intai sa ghiceasca, ca era mai fun asha si a inshirat ce asculta el: Deftones, Incubus, Blink 182 – si era mirat ca ea nu prea auzise de astia. Si atunci o intreba ca ce, ea prefera celine dion? raspuns negativ. Deci nu esti pitzipoanca de aia.

Incercarile au continuat si au fost acompaniate muzical. EL incepuse sa-i fredoneze, mai apoi sa-i cante fetei. Si trebuie sa recunosc ca avea voce, era dragutz, dar poate putin penibil? EI ii placea, dar nu dadea semne. Era misterioasa si sustinea ca n-are nici un cantaretz sau formatie preferata.

Vazand ca nu-i merge a inceput sa vorbeasca despre alte cele. Destul de haotic. O lua peste picior, incerca sa o faca sa zambeasca, glumea si o studia, in continuu cu ochi de tip indragostit caruia nu-i pasa ca se face de ras, daca reuseste sa-i smulga un zambet. I-a smuls mai multe. Au reusit sa se asheze unul langa altul si a luat-o chiar si de mana cu ceva pretext, pentru a o lasa pe urma.

Din pacate trebuia sa cobor. Insa am coborat cu un zambet pe buze. Se mai poarta si astfel de metode de agatare – la scoala, se nimereste sa-tzi placa colegu/a si incerci sa-l/o faci sa te placa la randu-i. Si nu e ca la club cu vrajeli urlate in urechi. Si nu e ca pe mess, ascunsi in spatele unui monitor…

E old school, foarte normal, dragutz si plin de momente neasteptate. Insotit de tot tacamul necesar comunicarii- verbale, non-verbale- mai ales mimica, gestica…

Sper ca EL a reusit cu EA, sau ca macar EA i-a apreciat gesturile, nu prea mai ai ocazia sa “patzesti” din astea

daca eu vreau, clar tu nu vrei

E interesant de observat ca atunci cand ai asteptari ai de suferit.
Cu cat is asteptarile mai inalte, cu atat suferi mai mult.
Si nu, nu sunt pesimista, sau prapastioasa, ci s-a intamplat sa mi se tot adevereasca.

Nu ma pot baza pe ceilalti.
Si nu suport asta. Da? Nu suport sa mi se zica ceva si sa se uite. Sa promiti ca vei face si sa nu faci. Mai ales ca ceea ce am eu de facut tine de ceea ce faci tu, mai bine zis ar trebui sa faci tu.

Nu-mi place nici sa-mi fac iluzii. Mai ales cand stiu sigur ca nu sunt singurul lucru care iti trece prin minte. Cum nici tu nu prea esti un lucru care-mi trece prin minte. Avem prea multe pe cap…prin cap. E clar.
Dar mi-e ciuda ca de cate ori fac experimentul- ia sa ma fac eu ca uit sa vad daca isi aminteste, se face ca mereu sa nu-si aminteasca.

Si atunci incepi sa ai remuscarile alea…dar daca toate s-au intamplat pt ca asha am vrut eu si pt ca eu am facut totul? Poate nici macar nu vroiai…
Sau poate ca vroiai dar chiar ai nevoie de imbolduri?

Nu prea poti sa stii niciodata ce e in capul celui in care ai vrea sa stii. Ca de restul clar nu-ti pasa nici tie.

Sau deziluzia vine tocmai pt ca vrei exact ceva ce atunci nu poti avea?
Poate in alte circumstante ar fi altfel.
Mai e si faptul ca de obicei bagi de seama doar cand ceva c vrei nu se intampla, iar cand se intampla o iei ca pe ceva normal.

Cam asa si cu fericirea – de ce nu prea suntem fericiti – pentru ca nu ne dam seama ca de un lucru bun atunci cand ni se intampla…