No school for creativity/ creativitate neshcolita

O noua realitate ma loveste. Aproape zilnic. Si acele zile sunt cele in care sunt la scoala. Mda. Nu facultate, scoala! O facultate care tinde sa fie melancolica si sa pastreze vie memoria anilor de scoala a celor ce au iesit de pe bancile ei. Probabil e si asta un mod de a feri copilasii de crunta realitate. Doar ca pentru mine e greu sa ma readaptez la ceva ce am uitat in ultimii 3 ani de zile.

 

Mi-e greu dupa ce am dat o licenta sa revin in timp, sa stau pe banci, sa scriu de pe tabla, sa ies la tabla si sa-mi fac temele pentru urmatoarea intalnire in aceeasi formula.

Mi-e greu sa cred in diferentele atat de mari de la o specializare la alta, mai ales in cadrul aceleasi universitati. Si totusi diferentele sunt mari, precum diferenta dintre nr de studenti prezenti la cursuri sau seminarii.

 

Inseamna atata de mult sa ai un grup mic si compact cu care sa lucrezi constant. Si e atat de greu sa te dezvolti singur intr-o turma mare, unde identitatea ta se reduce doar la o parte insignifianta a grupului prea mare.

 

Este foarte important ca in acesti ani sa-ti conturezi identitatea, sa-tzi formezi personalitatea pt a o putea modela si plia pt viitor.

Dar asta e mult prea greu cand creativitatea ta este pur si simplu blocata.

 

Pentru a nu filosofa indelung despre asta pun un filmuletz care explica mai bine decat as putea eu.

 

schools_kill_creativity

 

Vin doar cu exemple pentru a sustine cele spuse. O scoala unde se urmareste o programa stricta si mult prea rar updatata nu are cum sa te dezvolte din pct de vedere creativ. Nu prea te face sa vrei mai mult de la tine. E dificil sa vrei sa faci fatza cerintelor si totusi sa ai timp pentru propriile interese, care nu intotdeauna sunt exercitiile de rezolvat. Si nici la scoala nu puteai fi as la toate materiile. Si practic gandind, oare ce te ajuta mai mult? Niste formule invatzate sau efectiv munca facuta si placerea de a realiza ceva?

Si creativitatea e cam lipsita si la modul de predare. Profesorul sta in fatza, vorbeste sau dicteaza.

Workshopurile sunt interactive.

Seminariile in care se cheama specialisti sunt cu adevarat practice.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

 

Ma bucur ca timp de 3 ani am avut posibilitatea sa fac ceea ce mi-o placut. Sa pot combina scoala cu multe workshopuri. Sa pot face proiecte pe subiectele mele de interes, ca am putut afla astfel si alte chestii interesante – mi-a permis sa ma desfashor si astfel sa ma formez.

Acum, mi-e greu sa ma conformez. Insa, tind sa cred ca m-a ajutat sa stiu sa jonglez si sa scot ce e mai bun pt mine.

 

La urma urmei nu sunt retzete pentru un viitor de succes. ON fiind mereu pe aceeasi lungime de unda cu mine, a decis sa dezbata fix tema asta care ma rodea: cum e cu invatatul asta… Poti invatza foarte bine, sa-ti placa asta si sa ajungi sus, la fel cum potzi face orice altceva si sa te tarasti pe bancile scolii si sa ajungi totusi sa faci ceea ce-tzi place si sa ajungi sus.

 

La urma urmei…it’s about luckJ

Advertisements

The web is looking back at YOU!every second…

Trecand peste faptul ca iar a trecut ceva vreme de cand n-am mai scris- as usual: n-am avut timp si nici n-am prea avut chef, (ca n-am avut timp sa-mi fac idei).

Dar noroc cu evenimentele astea care genereaza automat idei.

Sau cel putin ele asha functioneaza la mine.

Super training => super idei noi + motiv de a scrie pe blog.

Si cam genu’ asta de evenimente – workshopuri, traininguri, monoloage, prezentari, conferinte- le vad eu ca fiind reushite, care te motiveaza, care te incarca de energie si care te fac sa vrei mai mult de la tine – sa ai IDEI.

Oricum, nu conteaza ca eu de abia am mai intrat pe net zilele trecute, tu ai stiut ce fac. Pana si tu, ala pe care eu nici nu-l cunosc ai stiut ce fac, sau cine sunt, sau ce-mi place sa fac… asta daca te obosesti sa clickuiesti pentru a ma gasi, daca iti pasa sa vezi urmele pe care le las eu in acest spatiu infinit al virtualului.

La fel cum si eu te pot gasi si pot gasi cam pe cine vreau eu, daca ma uit un pic in juru’ meu si ma adancesc putin in fereastra asta spre internet.

Cum asha? Simplu. Nu doar tu te uiti in monitor, ci si monitorul se uita la tine.

Internetu’ asta e un soi de Big Brother, who’s watching you. De ce? Pt ca sa-ti furnizeze la randul lui fix ce-ti doresti tu – sub forma de produs, mai exact, sub fr brandului care ajunge sa te stapaneasca. Asta zis asha frumos incat sa nu te sperie, o fac pentru a fi in beneficiul tau si mai ales al lor, al celor ce vor sa-si vanda marfa.

De fapt e infricosator daca stai sa analizezi bine: nu pentru ca tzi-ar fura Ip-ul (who cares about does numbers?), ci pentru ca iti “violeaza” intimitatea si cel mai paradoxal – o face cu voia ta!

Si asta n-ar trebui sa te infricoseze, pentru ca deh, nu prea ai ce ascunde si nu doar ca accepti sa ti se publice viata pe internet, vrei asta.

Ne place sa ne insiram gandurile in bloguri personale, ne place sa zicem in 140 de caractere ce facem, unde si cu cine, ne place sa publicam poze cu noi in diferite ipostaze, ne place sa ne afisham cu anumiti oameni si sa ne publicam statusul de looking for sau in a relationship.

Slava domnului (sau a naibii de programe?) suntem sustinuti de tot felul de retele sociale – viitorul new marketing- pt asta: amazon, google, blogger, myspace, facebook, flickr, second life, twitter.

Toate astea si pe langa, celelalte copii autohtone sau pur si simplu competitive, ne contureaza aproape perfect viata – a se traduce: furnizeaza marketerilor inteligenti informatiile necesare pentru a ne vinde ceea ce sigur vom cumpara – prin new marketing.

Brandurile au acum oportunitatea de a fi tangibile atunci cand vrem noi sa le atingem. Consumatorul are puterea. Acesta furnizeaza povestiile de care se folosesc brandurile pt a creea experienta.

Consumatorii ofera content care sa sprijine contextul in care se afla brandul.

Atatea metode de urmarire a vietii bietilor consumatori ce pot fi folosite in the new marketing doar daca marketerii aleg contextul relevant. Si asta se intampla cand acestia aleg sa inteleaga contextul, dandu-I astfel valoare contentului.

“Marketing is about giving people reason to buy stuff. Understanding context adds value to it.”

Revenind la profetiile apocaliptice tehnologia a luat-o razna.

Atatea si atatea aplicatii pe Iphone, care depasesc cu mult scrierile catalogate drept sf a le lui Jules Verne – alea nu mai sunt demult Sfuri, am avut noi grija sa creem altele – asteptam cu nerabdare teleportarea:P

Finalul infricosator se poate urmari in Terminator si totusi pana atunci ne putem folosi de internet pentru a mai vinde cate ceva. E bine deci de stiut ca aceasta poate fi folosita de marketeri- toate tehnologiile astea fiind menite sa furnizeze informatii, pe care insa ar trebui sa stie cum sa le foloseasca.Cat optimism!

To be continued… lumi pararlele, nevoia personalitatiilor multiple, de la web 1.0 la web 4.0?….

Si o sa inchei, chit ca vroiam sa incep prin a face reclama direct celor de la The Kitchen– ceea ce s-au ferit baietii sa-si faca singuri.

O voi face pe shleau – si astfel cred ca de fapt tzi-ai atins scopu de a genera discutii despre tine, oricat de mult mister ai vrut sa lashi 😉

Trainingu’ asta care a generat tumultul de idei imbracat in nori de groaza, e cel al celor de la The Kitchen – Marketing is dead, long live new marketing!

Adica mai sus nu am vrut sa scriu despre cat de infricosator e de fapt internetul in postura de Big Brother, ci ca un tool puternic in ale marketingului…

What the fuck is The Kitchen? Degeaba dau google – ca nu gasesc nimic ce sa nu fie legat de retete de bucatarie sau alte cele. Consultanta, strategie si productie … de ce?

Idei si prezenta online, caci m-a convins, onlineu’ e vital, onlineu’ dicteaza.

Esti offline? Tot online te gasim!

daca eu vreau, clar tu nu vrei

E interesant de observat ca atunci cand ai asteptari ai de suferit.
Cu cat is asteptarile mai inalte, cu atat suferi mai mult.
Si nu, nu sunt pesimista, sau prapastioasa, ci s-a intamplat sa mi se tot adevereasca.

Nu ma pot baza pe ceilalti.
Si nu suport asta. Da? Nu suport sa mi se zica ceva si sa se uite. Sa promiti ca vei face si sa nu faci. Mai ales ca ceea ce am eu de facut tine de ceea ce faci tu, mai bine zis ar trebui sa faci tu.

Nu-mi place nici sa-mi fac iluzii. Mai ales cand stiu sigur ca nu sunt singurul lucru care iti trece prin minte. Cum nici tu nu prea esti un lucru care-mi trece prin minte. Avem prea multe pe cap…prin cap. E clar.
Dar mi-e ciuda ca de cate ori fac experimentul- ia sa ma fac eu ca uit sa vad daca isi aminteste, se face ca mereu sa nu-si aminteasca.

Si atunci incepi sa ai remuscarile alea…dar daca toate s-au intamplat pt ca asha am vrut eu si pt ca eu am facut totul? Poate nici macar nu vroiai…
Sau poate ca vroiai dar chiar ai nevoie de imbolduri?

Nu prea poti sa stii niciodata ce e in capul celui in care ai vrea sa stii. Ca de restul clar nu-ti pasa nici tie.

Sau deziluzia vine tocmai pt ca vrei exact ceva ce atunci nu poti avea?
Poate in alte circumstante ar fi altfel.
Mai e si faptul ca de obicei bagi de seama doar cand ceva c vrei nu se intampla, iar cand se intampla o iei ca pe ceva normal.

Cam asa si cu fericirea – de ce nu prea suntem fericiti – pentru ca nu ne dam seama ca de un lucru bun atunci cand ni se intampla…

da ziarele pentru ce-s bune?

Dupa ce am declarat ca nu mai stau pe mess sa raspund la chestii legate de blog si am mai aberat si despre dependentza de mess, ba c-o fi buna, ba ca ba…tot am stat prea multe ore cu laptopul pe genunchi. L-am deschis cu scopul de a-mi face doar treaba, ca de obicei, in afara de ca mi se dovedeste ca mai toata treaba mea se afla in plasticul acela incins. Am decis sa nu-l deschid azi. Mda, scriu asta pe telefon cu un ziar in poala.

Da, am spus ziar – Cotidianul de weekendu asta.

Iei un ziar pt dvd si ajunge sa-ti placa ziaru

Normal ca l-am luat pt dvdu cu sex appeal, dar nedeschizand laptopu, deci necitind nimic nou si actual, am decis sa citesc si ziaru. Mie imi place sa descopar chestii noi de citit. Doara nu m-am nascut cu mediul electronic. Oricat de impotriva ziarelor sun, recunosc, ca in afara de a-l rasfoi si a ma murdarii p maini m-am oprit pret de cateva minute pentru a citi cateva articole, care nu au legatura cu politica, normal. Stiam in mare despre cotidianu, nu degeaba am terminat jurna. Nu e un tabloid, e un ziar bun – nu ft sofisticat si nu extrem de politic-de aia refuz sa citesc ziare, prea multa politica. Noroc ca aveau pe prima pg ceva interesant si scris atat de dragutz incat am vrut sa citesc tot articolul:

Chinezi de Romania

e clar ca la cat sunt astia mici si galbeni de multi, formeaza comunitati peste tot in lume. Ca daca o sta ei totzi pe insula lor, clar ca aceasta s-ar scufunda. Parca era un banc, sau e o realitate nostim de morbida?

Dragonul roshu – paradisul prostului gust si in acelasi timp al unei vieti pasnice de la care ar putea invatza si bucurestenii.

Vroiam sa scriu si eu despre chinezisme si cat de mult dauneaza astea bunului gust. Dar articolul asta m-a facut sa vreau sa dau vina din nou pe cei ce aleg sa le poarte nu neaparat pe cei ce le importa. Nici nu ma mir ca au asha succes in Ro unde prostul gust in materie de imbracaminte e in …

Mda. Revenind la chinezii astia din articol. Cica au un soi de china town si in Bucale, au si nume romanesti ca sa ii retzinem noi, gen Coco nume cu prafum de Chanel si tony.

Ce mi-a placut? Ca nu le place ca noi avem cei mai coruptzi politzisti din cate tzari au umblat ei si stim ca ei sunt peste tot. Si bine ca asta e si un subtitlu in cadru articolului- e bine ca ne mandrim cu asta! Poate s-o sesiza si ei, sau se mai zicea ceva de politzisti…

Baschet, badminton si alte sporturi. Munca multa si putzinul timp liber il petrec sanatos. Si nu beau.


Si-n offline despre online

O alta sectiunea care mi-a placut a fost…culmea, tot una virtuala. Adica mi se pare normal. Acum ca blogurile au asha un succes si chiar se scrie mult in online, e normal sa ajunga sa se scrie despre ele si in offline. Li se face reclama intr-un fel la alea pe care s-au scris lucruri bune sau mai putzin bune. Chiar in nr asta a decis autoru sa ii bage in seama si pe cei ce il critica. E bine ca asha mai aflu si de alte bloguri,  alte directii. Se pare ca cotidianu nu-l citeste pe bobby sau pe buddha si noroc ca nu mentzioneaza nimic de zoso.

Intr-un fel asta imi confirma si mai mult banuielile, fiecare blog isi are cititorii lui si blog bun e foarte relativ si subiectiv. Bine ca scriem si atata timp cat si tu ma citesti pe mine, conteaza mult pt mine.

Se schimba Romania


Editorialul de la sfarsit ar merita un post nou. (da repet, o avea qwerty telefonu…da am butonat destul:P)

Si din nou au fost zdruncinate cunostiintele acumulate la jurna. In general editorialul e la inceput. O fi avand vreun rol si cuvantul cela, ‘general’…

Cornel Nistorescu – Se schimba Romania

i-ash zice un articol plin de esentze tari. Nu spune nimic nou, sunt polemici cunoscute si rasdezbautute care se pare ca iau amploare cu o viteza naucitoare. La fel apar ele si in articol. Asta il face un articol bun – o serie de adevaruri varsate in fiecare propozitie.

Si din nou e vorba de o alta Romanie – care nu prea mai e a noastra – asta se tot stabileste si in manifestu ala. Tind sa cred ca si treaba asta cu Romania, devine din ce in ce mai relativa si subiectiva. Ne place sa generalizam, da fiecare o vedem prin gemuletzul ferestrei noastre proprii. Cu anumite generalitati din articol sunt si eu de acord.

“Alţii nu mai rezistă nervos şi se întorc. Vorbesc două-trei limbi străine şi au o productivitate dublă faţă de stătuţii de acasă. ” Statutii astai de acasa, zau ca ar trebui sa mai iese si ei…

“Visul absolventului de a lucra la multinaţionale se clatină. De dimineaţa până seară, stors, cu pauze de ţigară cronometrate şi numerotate, cu drepţi, am înţeles, la revedere, cu o limbă pestriţă, e kinky să fii trendy, cu oameni care se vâră cu capul în monitor ca şi cucoanele în casca de coafor, că nici nu ştii dacă redactează un proiect sau joacă poker în cinci, cu alţi doi băieţi de la etaj, cu unul de la Cola şi cu un român aterizat la Chicago. Îi recunoşti după feţele gânditoare, livide, după sictirul cu care tratează orice dincolo de uşa instituţiei. Leafă, excursii şi o iubită. În rest, adio şi n-am cuvinte! ” Nici eu n-ash vrea sa mai adaug nimic. O spune atat de bine. Oare vrei tu altceva in afara de asta? ca vreau sa cred ca si tu esti un cititor care te regasesti printre randurile astea.

no more messenger!!! Adictzie? Nevoie?

Va avea 3 nuantze postul asta: asha, ca sa complaca mai multe dintre ideeile mele si ale tale despre chestiutza asta care ne manaca zilele:MESSENGER

Am inceput sa scriu ca un soi de manifest impotriva lenii voastre de a lasa comentarii pe blog.

M-AM SATURAT SA VB PE MESS DESPRE CE AM SCRIS PE BLOG! Am mai zis intr-un post ca exista sectoru ala numit “comments”, care de altfel e ft usor de folosit si acolo potzi sa-mi scri ca esti de acord sau nu cu postu, ca ti-o placut sau nu…sau cine stie ce alte completari, pe care nu ca nu le scri de lene, ca doara pe mess mi le potzi scrie… si cum pe mess poti sa iti dai cu parerea, poti invata sa o faci si pe blog, mai ales ceea ce e legat de blog.

Si ca sa stiti de ce nu va mai raspund pe mess – de aia: exista sectiunea comments. Cei ce o folosesc stiu cum funtioneaza, stiu ca si acolo raspund cam imediat si e mult mai eficienta treaba. De ce sa te mai chinui sa faci conversatoe pe mess, sa ma saluti, sa te invarti in juru cozii, sa mai vb si despre alte cele…mai ales cand ai ceva sa-mi zici legat de blog. Acu inteleg ca te plictisesti, ca vrei sa faci conversatie – da fi sigur ca daca ma plictisesc si eu, dupa ce-ti raspund pe blog, mai uit si in lista de mess si cu siguranta ne punem pe chatuit.  Altfel…ma pui si pe mine in situatii aiurea, in timp ce poate fac altceva, sa-ti raspund, sa nu-mi ignor cititorii…bla bla… asa ca primu rol al acestui post e unul explicativ – si indrumator – nu va mai raspund pe mess!

De ce nu renuntz de tot la mess?

Isn’t that obvious? pt ca e instant messaging – adica functzioneaza rapid, ajuta mult, e mai alive ca restul lumii virtuale, are chestiutza aia numita status care te face sa dai click si sa ajungi aici:D

De ce ash vrea prin urmare sa renuntz? Adica e clar ca nu renuntz cu toate ca ash avea motivele mele, care seamana cu ale tale.

Mai nou am tot auzit oameni viteji, care s-au vindecat de boala instant messagingului.

addictionbookMda, si eu zic ca e o adictie, atata timp cat nu te ajuta, ci doar il folosesti ca sa pierzi vremea. Deci eu nu o consider o adictie (am argumentele mai sus), deci nu ash vrea sa ma vindec de o boala pe care nu o am 🙂 Dar ash vrea sa fiu mai imuna la tentaiile exercitate – sa nu ma uit cine intra, cine iese, cine ce mass imi lasa. Dar am devenit mai selectiva, si oricum nu am vreme sa ma intind la povesti cu totzi. Si repet, despre blog, PE BLOG!

Si ash mai vrea sa renuntz pt ca imi mananca foarte mult din timp.

Dar imi place sa port conversatii, cu oameni cat mai diferiti, despre chestii cat mai diferite. Imi place ideea de mess pt consiliere. Prietenii stiu de ce 😉 Si nu consider ca asha nu am vreme sa ma intalnesc cu cei ce trebuie, sau ca e mai bien sa ne intalnim sa discutam. De acord, doar ca pt aia chiar ca trebuie mai mult timp – cu messu poti combina multe cativitati – eu cel putzin mi-am dezvoltat simtzul pt multitasking – si ma binedispun cei cu care vb in timp ce imi fac sa zicem si treaba.

Asha ca, atata timp cat e cu masura si folosit constructiv, e in regula si daca sunteti available pe mess.

Astept completari – Tu de ce ai renuntza la mess?

Sau de ce nu ai renuntza?

In sectziunea comments pls!

Ziua mea se desfasoara ca si a ta

[messenger (as in INSTANT messenger) + social networking + blogging + tweeting] versus our PRECIOUS time

Bai serios ca nu stiu cum arata o zi obisnuita din viata ta, sau a ta, sau a multor altora care poate nici nu ma intereseaza cum arata. Dar cu sigurantza ca stiu ca a multora, asha ca mine, arata cam ca a mea.

De unde stiu eu asta? Pai cum de unde?

Ii citesc frate blogu, la care citesc ceva nou pt ca ajung pe el ca scrie in status titlu nou, sau post nou sau mai stiu eu ce. Mai stiu si pe ce siteuri se plimba si le gasesc pea lea mai intereseante pe care merita sa ma uit si eu direct pe twitter. Mai stiu si ce face cand nu e pe net din pozele de pe facebook sau ce face chiar in momentul asta din raspunsurile tot de acolo – la what are you doing now. Ii mai aflu si multe despre pasiuni si personalitate din rezultatele testelor pe care le face cam tot pe acolo, prin aplicatile de pe facebook. Stiu si cu cine altcineva vorbeste si care mai e ca noi asha, din blogroll, sau din lista de followers sau friends…

Daca nu te-ai prins din ce am inshiruit mai sus, hai ca-ti mai zic o data pe-ndelete si cum arata cam fiecare zi a mea, si zau ca nu e monotona, ca depinde si de ceilalti care si-o petrec ca mine – ne cam influentzam reciproc, si si mai important, ne lasam influentzatzi de marele a tot puternic internet!

Incep cu mailu – care clar nu ma mai multzumeste si n-am bani sa cumpar cam tot ce zice acolo ca e la oferta.

Si trec la twitter – care pare ca nu mai conteneste sa ma ademeneasca sa dau click. Trec la facebook sa vad ce mai fac pretenii mei de peste ocean, sau cei cu care nu am timp sa ma intalnesc si acolo ma opresc mai mult decat ash vrea. de ce? Au applicatiile alea stupide si nostime in acelasi timp – teste, joculete, minuni…pe care zici hai sa le fac si eu sa vad imi iese ca si lor…

as prefera sa nu mai faceti teste, decat cand ma plictisesc ft tare si am chef sa zabovesc doar asha pe net…

cand in sfarsit trec de toate tentatiile astea ajung pe bloguri, tot din statusurile voastre si mai apoi din blogrollu vostru sigur mi se pare ca vad ceva interesant si cu noi clickuri incep noi aventuri…

si cam asha trece o mare parte din zi.

unde pui ca mai trebuie sa mananci, sa lucrezi, sa mergi la scoala, la shopping, la intalnit lume care nu pierde vremea pe net… mda

ca sa ajungi din nou la o conexiune pe net unde rapid te conectezi sa vezi ce ai pierdut.

cu sigurantza ai pierdut mai multe decat esti constient … caci efectiv nu ai cum sa le stii pe toate!!!

ar trebui sa fiu constienta de asta si eu, si sa-mi las firea avida de informatii sa mai zaboveasca un pic pe… facebook??

Content versus Imagini

=> si mai mult content

Pana acum s-a incercat prin toate metodele posibile sa ne legam – fie intr-o lista de preteni pe o retzea sociala – pe vremuri hi5…acum doar cei ce n-au reushit sa tzina pasul cu noile valuri mai intretzin updatat profilul de hi5, sau tocmai pt a-si promova blogul sau a-i anuntza ca ne-am mutat mai incolo, mai pe myspace, mai pe facebook si ce e mai interesant incape in 140 de caractere pe twitter, unde nu conteaza cat de putzine haine ai pe tine…ai doar un avatar mic la dispozitie pt a te etala.

E ciudat si felul in care s-au inversat lucrurile – a fost mirajul imaginilor, al animatiilor, al atator lucruri interesante care se putea face pe net in afara de scris. Scrisul era pentru hartie si pt mirc, mai apoi pentru messenger. Totul se transmitea prin imagini – cum arati, ce faci, cu cine te distrezi, in ce vacante mergi – si astfel crestea nr de albume pe reteaua sociala pe care ai ales sa fi activ  si sa “te conectezi” cu noi personae, sau sa ti legatura cu prieteni cu care nu mai ai timp sa te intalnesti…

Sa se fi umplut debaraua netului de imagini, clipuri si sunete? Sau ne-am saturat noi sa tot facem si sa uploadam poze? E paradoxal si acest lucru – conexiunile s-au inbunatatit – nu mai trebuie sa stai cu orele sa-ti incarci poze si sa o iei de la capat cand internetul prin cablu telefonic pica… si totusi nu o mai faci.

De ce? Poate pentru ca nu mai ai tu nici makr acele cateva minute necesare sa uploadezi poze sau sa vrei sa te exprimi prin poze.
Si pt ca Googlelul te “gaseste” prin content si mai greu prin imagini…
Pt a fi de success e nevoie sa ai content, sa ai taguri, sa lashi peste tot firmituri pt a fi gasit, de toti cei care poate nici nu te cauta.

De unde atat content?

Se pare ca noi astia care am crescut cam in acelasi timp am facut-o si in acelasi ritm. Sau mai bine zis, ne-a crescut internetul. Ne-am dus cu flowul. Am inceput sa ne cunoastem de ce nu prin hi5.

Ne-am saturat sa punem poze si sa incepem sa vedem lume din ce in ce mai ‘gretzoasa’ ca descopera si ei netul si il umplu cu chestii pe care noi nu mai vrem sa le vedem. Cam ca cu gadgeturile noi.
Am observat ca oamenii se cunosc mai bine prin ceea ce gandesc, deci prin ceea ce scriu. Cum nu avem atat de mult timp incat sa vorbim cu fiecare pe mess sa aflam ce mai face si ce mai gandeste – ramanem cu statusurile din messenger care ne furniza pe vremuri necesarul pe care trebuia sa-l stim – daca omul e available sau busy, sau daca face mancare, e la lucru sau a gasit un link interesant.

Insuficient poate pentru unii si atunci un status a devenit calea cea buna pentru a gasi si mai multe informatii despre omul care se ascunde in spatele idului – ii descoperi blogul – spatial sufficient de mare in care se poate exprima liber. In care am inceput din ce in ce mai multi sa ne exprimam. Atat de multi incat ne este imposibil sa citim cam tot ce am vrea si stim ca s-a scris. S-au poate nici nu stim.
Poate am vrea sa stim si atunci exista google reader, sau rss sau deliciousul… si din nou suntem la cheremul tehnologiei, care ne sorteaza si ne ajuta sa fim in touch cu ceea ce crede ca am vrea noi. Si o mai si nimereste.

Nu stiu cat de multa lume mai are timp sa citeasca ziarele pentru stiri, sau care mai e doza zilnica de informatie pt majoritatea?
Ash spune ca informatia este aceea care ne intereseaza pe fiecare in parte si nu neaparat care intereseaza o masa mai mare de oameni.
Personalizarea e din ce in ce mai puternica acolo unde reuseste sa curpinda exact informatia de care am nevoie eu. Si se prea poate sa ma intereseze ce se intampla intr-un anumit domeniu, care demult nu mai e o pagina din ziar, ci e o comunitate de bloggeri… sau pur si simplu o comunitate de oameni, poate imprashtiata in toate colturile lumii, dar care face ceva care ma intereseaza si pe mine.

Am citit la cineva care a citit de la altcineva ca de fapt blogul ar trebui sa fie destinatia ideeilor noastre. Foarte corect. Si pe twitter cumva se pun indicatoarele pentru a ajunge acolo, sau altundeva, pe linkuri unde credem noi ca merita sa stationeze si altii.

Vom fi foarte informati cu chestii care ne intereseaza, si parca mai putin informati cu ce se intampla de fapt in jurul nostru.

Incep sa-mi dau seama din ce in ce mai des ca intr-adevar traiesc intr-o lume a mea, formata cam de ceea ce citesc peste tot si de ideile care imi vin pe parcurs din sursele astea… si e greu ca oamenii sa tzina pasul cu mine, pentru ca poate ei n-au informatia pe care o am eu..si nu mai suntem pe aceeasi lungime de unda…
Dar na, o sa dea probabil click pe ceva linkuri trimise rapid sa se destepte si el..daca nu clar, de ce am mai purta discutii…

Legat de asta …alte paradoxuri as it follows