The web is looking back at YOU!every second…

Trecand peste faptul ca iar a trecut ceva vreme de cand n-am mai scris- as usual: n-am avut timp si nici n-am prea avut chef, (ca n-am avut timp sa-mi fac idei).

Dar noroc cu evenimentele astea care genereaza automat idei.

Sau cel putin ele asha functioneaza la mine.

Super training => super idei noi + motiv de a scrie pe blog.

Si cam genu’ asta de evenimente – workshopuri, traininguri, monoloage, prezentari, conferinte- le vad eu ca fiind reushite, care te motiveaza, care te incarca de energie si care te fac sa vrei mai mult de la tine – sa ai IDEI.

Oricum, nu conteaza ca eu de abia am mai intrat pe net zilele trecute, tu ai stiut ce fac. Pana si tu, ala pe care eu nici nu-l cunosc ai stiut ce fac, sau cine sunt, sau ce-mi place sa fac… asta daca te obosesti sa clickuiesti pentru a ma gasi, daca iti pasa sa vezi urmele pe care le las eu in acest spatiu infinit al virtualului.

La fel cum si eu te pot gasi si pot gasi cam pe cine vreau eu, daca ma uit un pic in juru’ meu si ma adancesc putin in fereastra asta spre internet.

Cum asha? Simplu. Nu doar tu te uiti in monitor, ci si monitorul se uita la tine.

Internetu’ asta e un soi de Big Brother, who’s watching you. De ce? Pt ca sa-ti furnizeze la randul lui fix ce-ti doresti tu – sub forma de produs, mai exact, sub fr brandului care ajunge sa te stapaneasca. Asta zis asha frumos incat sa nu te sperie, o fac pentru a fi in beneficiul tau si mai ales al lor, al celor ce vor sa-si vanda marfa.

De fapt e infricosator daca stai sa analizezi bine: nu pentru ca tzi-ar fura Ip-ul (who cares about does numbers?), ci pentru ca iti “violeaza” intimitatea si cel mai paradoxal – o face cu voia ta!

Si asta n-ar trebui sa te infricoseze, pentru ca deh, nu prea ai ce ascunde si nu doar ca accepti sa ti se publice viata pe internet, vrei asta.

Ne place sa ne insiram gandurile in bloguri personale, ne place sa zicem in 140 de caractere ce facem, unde si cu cine, ne place sa publicam poze cu noi in diferite ipostaze, ne place sa ne afisham cu anumiti oameni si sa ne publicam statusul de looking for sau in a relationship.

Slava domnului (sau a naibii de programe?) suntem sustinuti de tot felul de retele sociale – viitorul new marketing- pt asta: amazon, google, blogger, myspace, facebook, flickr, second life, twitter.

Toate astea si pe langa, celelalte copii autohtone sau pur si simplu competitive, ne contureaza aproape perfect viata – a se traduce: furnizeaza marketerilor inteligenti informatiile necesare pentru a ne vinde ceea ce sigur vom cumpara – prin new marketing.

Brandurile au acum oportunitatea de a fi tangibile atunci cand vrem noi sa le atingem. Consumatorul are puterea. Acesta furnizeaza povestiile de care se folosesc brandurile pt a creea experienta.

Consumatorii ofera content care sa sprijine contextul in care se afla brandul.

Atatea metode de urmarire a vietii bietilor consumatori ce pot fi folosite in the new marketing doar daca marketerii aleg contextul relevant. Si asta se intampla cand acestia aleg sa inteleaga contextul, dandu-I astfel valoare contentului.

“Marketing is about giving people reason to buy stuff. Understanding context adds value to it.”

Revenind la profetiile apocaliptice tehnologia a luat-o razna.

Atatea si atatea aplicatii pe Iphone, care depasesc cu mult scrierile catalogate drept sf a le lui Jules Verne – alea nu mai sunt demult Sfuri, am avut noi grija sa creem altele – asteptam cu nerabdare teleportarea:P

Finalul infricosator se poate urmari in Terminator si totusi pana atunci ne putem folosi de internet pentru a mai vinde cate ceva. E bine deci de stiut ca aceasta poate fi folosita de marketeri- toate tehnologiile astea fiind menite sa furnizeze informatii, pe care insa ar trebui sa stie cum sa le foloseasca.Cat optimism!

To be continued… lumi pararlele, nevoia personalitatiilor multiple, de la web 1.0 la web 4.0?….

Si o sa inchei, chit ca vroiam sa incep prin a face reclama direct celor de la The Kitchen– ceea ce s-au ferit baietii sa-si faca singuri.

O voi face pe shleau – si astfel cred ca de fapt tzi-ai atins scopu de a genera discutii despre tine, oricat de mult mister ai vrut sa lashi 😉

Trainingu’ asta care a generat tumultul de idei imbracat in nori de groaza, e cel al celor de la The Kitchen – Marketing is dead, long live new marketing!

Adica mai sus nu am vrut sa scriu despre cat de infricosator e de fapt internetul in postura de Big Brother, ci ca un tool puternic in ale marketingului…

What the fuck is The Kitchen? Degeaba dau google – ca nu gasesc nimic ce sa nu fie legat de retete de bucatarie sau alte cele. Consultanta, strategie si productie … de ce?

Idei si prezenta online, caci m-a convins, onlineu’ e vital, onlineu’ dicteaza.

Esti offline? Tot online te gasim!

Advertisements

da ziarele pentru ce-s bune?

Dupa ce am declarat ca nu mai stau pe mess sa raspund la chestii legate de blog si am mai aberat si despre dependentza de mess, ba c-o fi buna, ba ca ba…tot am stat prea multe ore cu laptopul pe genunchi. L-am deschis cu scopul de a-mi face doar treaba, ca de obicei, in afara de ca mi se dovedeste ca mai toata treaba mea se afla in plasticul acela incins. Am decis sa nu-l deschid azi. Mda, scriu asta pe telefon cu un ziar in poala.

Da, am spus ziar – Cotidianul de weekendu asta.

Iei un ziar pt dvd si ajunge sa-ti placa ziaru

Normal ca l-am luat pt dvdu cu sex appeal, dar nedeschizand laptopu, deci necitind nimic nou si actual, am decis sa citesc si ziaru. Mie imi place sa descopar chestii noi de citit. Doara nu m-am nascut cu mediul electronic. Oricat de impotriva ziarelor sun, recunosc, ca in afara de a-l rasfoi si a ma murdarii p maini m-am oprit pret de cateva minute pentru a citi cateva articole, care nu au legatura cu politica, normal. Stiam in mare despre cotidianu, nu degeaba am terminat jurna. Nu e un tabloid, e un ziar bun – nu ft sofisticat si nu extrem de politic-de aia refuz sa citesc ziare, prea multa politica. Noroc ca aveau pe prima pg ceva interesant si scris atat de dragutz incat am vrut sa citesc tot articolul:

Chinezi de Romania

e clar ca la cat sunt astia mici si galbeni de multi, formeaza comunitati peste tot in lume. Ca daca o sta ei totzi pe insula lor, clar ca aceasta s-ar scufunda. Parca era un banc, sau e o realitate nostim de morbida?

Dragonul roshu – paradisul prostului gust si in acelasi timp al unei vieti pasnice de la care ar putea invatza si bucurestenii.

Vroiam sa scriu si eu despre chinezisme si cat de mult dauneaza astea bunului gust. Dar articolul asta m-a facut sa vreau sa dau vina din nou pe cei ce aleg sa le poarte nu neaparat pe cei ce le importa. Nici nu ma mir ca au asha succes in Ro unde prostul gust in materie de imbracaminte e in …

Mda. Revenind la chinezii astia din articol. Cica au un soi de china town si in Bucale, au si nume romanesti ca sa ii retzinem noi, gen Coco nume cu prafum de Chanel si tony.

Ce mi-a placut? Ca nu le place ca noi avem cei mai coruptzi politzisti din cate tzari au umblat ei si stim ca ei sunt peste tot. Si bine ca asta e si un subtitlu in cadru articolului- e bine ca ne mandrim cu asta! Poate s-o sesiza si ei, sau se mai zicea ceva de politzisti…

Baschet, badminton si alte sporturi. Munca multa si putzinul timp liber il petrec sanatos. Si nu beau.


Si-n offline despre online

O alta sectiunea care mi-a placut a fost…culmea, tot una virtuala. Adica mi se pare normal. Acum ca blogurile au asha un succes si chiar se scrie mult in online, e normal sa ajunga sa se scrie despre ele si in offline. Li se face reclama intr-un fel la alea pe care s-au scris lucruri bune sau mai putzin bune. Chiar in nr asta a decis autoru sa ii bage in seama si pe cei ce il critica. E bine ca asha mai aflu si de alte bloguri,  alte directii. Se pare ca cotidianu nu-l citeste pe bobby sau pe buddha si noroc ca nu mentzioneaza nimic de zoso.

Intr-un fel asta imi confirma si mai mult banuielile, fiecare blog isi are cititorii lui si blog bun e foarte relativ si subiectiv. Bine ca scriem si atata timp cat si tu ma citesti pe mine, conteaza mult pt mine.

Se schimba Romania


Editorialul de la sfarsit ar merita un post nou. (da repet, o avea qwerty telefonu…da am butonat destul:P)

Si din nou au fost zdruncinate cunostiintele acumulate la jurna. In general editorialul e la inceput. O fi avand vreun rol si cuvantul cela, ‘general’…

Cornel Nistorescu – Se schimba Romania

i-ash zice un articol plin de esentze tari. Nu spune nimic nou, sunt polemici cunoscute si rasdezbautute care se pare ca iau amploare cu o viteza naucitoare. La fel apar ele si in articol. Asta il face un articol bun – o serie de adevaruri varsate in fiecare propozitie.

Si din nou e vorba de o alta Romanie – care nu prea mai e a noastra – asta se tot stabileste si in manifestu ala. Tind sa cred ca si treaba asta cu Romania, devine din ce in ce mai relativa si subiectiva. Ne place sa generalizam, da fiecare o vedem prin gemuletzul ferestrei noastre proprii. Cu anumite generalitati din articol sunt si eu de acord.

“Alţii nu mai rezistă nervos şi se întorc. Vorbesc două-trei limbi străine şi au o productivitate dublă faţă de stătuţii de acasă. ” Statutii astai de acasa, zau ca ar trebui sa mai iese si ei…

“Visul absolventului de a lucra la multinaţionale se clatină. De dimineaţa până seară, stors, cu pauze de ţigară cronometrate şi numerotate, cu drepţi, am înţeles, la revedere, cu o limbă pestriţă, e kinky să fii trendy, cu oameni care se vâră cu capul în monitor ca şi cucoanele în casca de coafor, că nici nu ştii dacă redactează un proiect sau joacă poker în cinci, cu alţi doi băieţi de la etaj, cu unul de la Cola şi cu un român aterizat la Chicago. Îi recunoşti după feţele gânditoare, livide, după sictirul cu care tratează orice dincolo de uşa instituţiei. Leafă, excursii şi o iubită. În rest, adio şi n-am cuvinte! ” Nici eu n-ash vrea sa mai adaug nimic. O spune atat de bine. Oare vrei tu altceva in afara de asta? ca vreau sa cred ca si tu esti un cititor care te regasesti printre randurile astea.

Ziua mea se desfasoara ca si a ta

[messenger (as in INSTANT messenger) + social networking + blogging + tweeting] versus our PRECIOUS time

Bai serios ca nu stiu cum arata o zi obisnuita din viata ta, sau a ta, sau a multor altora care poate nici nu ma intereseaza cum arata. Dar cu sigurantza ca stiu ca a multora, asha ca mine, arata cam ca a mea.

De unde stiu eu asta? Pai cum de unde?

Ii citesc frate blogu, la care citesc ceva nou pt ca ajung pe el ca scrie in status titlu nou, sau post nou sau mai stiu eu ce. Mai stiu si pe ce siteuri se plimba si le gasesc pea lea mai intereseante pe care merita sa ma uit si eu direct pe twitter. Mai stiu si ce face cand nu e pe net din pozele de pe facebook sau ce face chiar in momentul asta din raspunsurile tot de acolo – la what are you doing now. Ii mai aflu si multe despre pasiuni si personalitate din rezultatele testelor pe care le face cam tot pe acolo, prin aplicatile de pe facebook. Stiu si cu cine altcineva vorbeste si care mai e ca noi asha, din blogroll, sau din lista de followers sau friends…

Daca nu te-ai prins din ce am inshiruit mai sus, hai ca-ti mai zic o data pe-ndelete si cum arata cam fiecare zi a mea, si zau ca nu e monotona, ca depinde si de ceilalti care si-o petrec ca mine – ne cam influentzam reciproc, si si mai important, ne lasam influentzatzi de marele a tot puternic internet!

Incep cu mailu – care clar nu ma mai multzumeste si n-am bani sa cumpar cam tot ce zice acolo ca e la oferta.

Si trec la twitter – care pare ca nu mai conteneste sa ma ademeneasca sa dau click. Trec la facebook sa vad ce mai fac pretenii mei de peste ocean, sau cei cu care nu am timp sa ma intalnesc si acolo ma opresc mai mult decat ash vrea. de ce? Au applicatiile alea stupide si nostime in acelasi timp – teste, joculete, minuni…pe care zici hai sa le fac si eu sa vad imi iese ca si lor…

as prefera sa nu mai faceti teste, decat cand ma plictisesc ft tare si am chef sa zabovesc doar asha pe net…

cand in sfarsit trec de toate tentatiile astea ajung pe bloguri, tot din statusurile voastre si mai apoi din blogrollu vostru sigur mi se pare ca vad ceva interesant si cu noi clickuri incep noi aventuri…

si cam asha trece o mare parte din zi.

unde pui ca mai trebuie sa mananci, sa lucrezi, sa mergi la scoala, la shopping, la intalnit lume care nu pierde vremea pe net… mda

ca sa ajungi din nou la o conexiune pe net unde rapid te conectezi sa vezi ce ai pierdut.

cu sigurantza ai pierdut mai multe decat esti constient … caci efectiv nu ai cum sa le stii pe toate!!!

ar trebui sa fiu constienta de asta si eu, si sa-mi las firea avida de informatii sa mai zaboveasca un pic pe… facebook??

Content is taking over

PS: (da aici la inceput, pt ca am dat reedit dupa ce am citit asta, imi intareste ideile)  5. Burnout-ul cititorilor (atatea optiuni, prea putin timp, repetarea ideilor etc.)

Uneori simt ca ma depasteste atat de mult content. Mi-e din ce in ce mai greu sa tin pasul cand incep sa vreau sa tin pasul.

Simt ca e un val… noi suntem pe el… unii pe val, unii pe sub, unii peste.

Dar parca se intampla prea multe pentru a putea fi in charge of everything.

De cand cu blogurile, cu social networkingu, cu atat de multe lume conectata, devine din ce in ce mai greu sa fi intr-adevar conectat la ceva. E greu sa alegi sa vrei sa fi conectat la ceva. Mai ales cand acel ceva te tzine mereu conectat- iti furnizeaza parca neobosit informatii, content.

De cate ori n-ai simtit ca nu se mai termina linkurile interesante postate pe twitter? Mai ales cand ai ales sa-i follow pe cei ce intr-adevar iti arata ce ai vrea sa vezi.

Dar cum sa mai apuci sa faci si tu content? Mai ales ca inainte de a scrie ceva e indicat sa faci un anumit research –cel putin asha am invatat pe la journalism. Dar atunci cand researchul parca e un izvor nesecat? Nu stiu de cate ore e nevoie pentru a reusit sa citesti cam tot ce ai vrea, pe urma sa-ti formezi propria opinie pe care sa o transmiti altfel, catre altfel de cititori. Cam greu. Si atunci incepi sa te intrebi – la ce bun sa mai scriu si eu alt content cand oricum sunt atat de multi care scriu lucruri interesante?

Mi s-a mai intamplat sa fiu overwhelmed cu informatii – cand am descoperit ca oricat de multe carti voi citi, intotdeauna vor exista si mai multe pe care nu voi reushi sa le citesc. Acum e mai bine. Nu ne luptam cu sute de pagini pt a citi o carte, dar parca ne luptam cu mai multi autori…

Solutzia Nishelor

Intr-adevar e nevoie de nishe. Nu degeaba s-au creat in timp tot felul de targeturi si nishe. E nevoie de ele. Suntem prea multzi locuitori pe aceasta planeta, si mai ales, suntem prea multzi surferi pe internet. E din ce in ce mai greu sa fim conectati intre noi si asta in mod paradoxal.

Se pare ca toata aceasta informatie reusheste pe atat de mult pe cat reuseste sa apropie sa si desparta lumea.

Si ca un semn divin de virtual, cum ca intr-adevar nu sunt singura depasita de contentul mult prea rapid, pana si twitter care trebuie sa ingurgiteze tot a obosit:

It happened…

“Too many tweets. Please wait a moment until it’s fixed.”

Content versus Imagini

=> si mai mult content

Pana acum s-a incercat prin toate metodele posibile sa ne legam – fie intr-o lista de preteni pe o retzea sociala – pe vremuri hi5…acum doar cei ce n-au reushit sa tzina pasul cu noile valuri mai intretzin updatat profilul de hi5, sau tocmai pt a-si promova blogul sau a-i anuntza ca ne-am mutat mai incolo, mai pe myspace, mai pe facebook si ce e mai interesant incape in 140 de caractere pe twitter, unde nu conteaza cat de putzine haine ai pe tine…ai doar un avatar mic la dispozitie pt a te etala.

E ciudat si felul in care s-au inversat lucrurile – a fost mirajul imaginilor, al animatiilor, al atator lucruri interesante care se putea face pe net in afara de scris. Scrisul era pentru hartie si pt mirc, mai apoi pentru messenger. Totul se transmitea prin imagini – cum arati, ce faci, cu cine te distrezi, in ce vacante mergi – si astfel crestea nr de albume pe reteaua sociala pe care ai ales sa fi activ  si sa “te conectezi” cu noi personae, sau sa ti legatura cu prieteni cu care nu mai ai timp sa te intalnesti…

Sa se fi umplut debaraua netului de imagini, clipuri si sunete? Sau ne-am saturat noi sa tot facem si sa uploadam poze? E paradoxal si acest lucru – conexiunile s-au inbunatatit – nu mai trebuie sa stai cu orele sa-ti incarci poze si sa o iei de la capat cand internetul prin cablu telefonic pica… si totusi nu o mai faci.

De ce? Poate pentru ca nu mai ai tu nici makr acele cateva minute necesare sa uploadezi poze sau sa vrei sa te exprimi prin poze.
Si pt ca Googlelul te “gaseste” prin content si mai greu prin imagini…
Pt a fi de success e nevoie sa ai content, sa ai taguri, sa lashi peste tot firmituri pt a fi gasit, de toti cei care poate nici nu te cauta.

De unde atat content?

Se pare ca noi astia care am crescut cam in acelasi timp am facut-o si in acelasi ritm. Sau mai bine zis, ne-a crescut internetul. Ne-am dus cu flowul. Am inceput sa ne cunoastem de ce nu prin hi5.

Ne-am saturat sa punem poze si sa incepem sa vedem lume din ce in ce mai ‘gretzoasa’ ca descopera si ei netul si il umplu cu chestii pe care noi nu mai vrem sa le vedem. Cam ca cu gadgeturile noi.
Am observat ca oamenii se cunosc mai bine prin ceea ce gandesc, deci prin ceea ce scriu. Cum nu avem atat de mult timp incat sa vorbim cu fiecare pe mess sa aflam ce mai face si ce mai gandeste – ramanem cu statusurile din messenger care ne furniza pe vremuri necesarul pe care trebuia sa-l stim – daca omul e available sau busy, sau daca face mancare, e la lucru sau a gasit un link interesant.

Insuficient poate pentru unii si atunci un status a devenit calea cea buna pentru a gasi si mai multe informatii despre omul care se ascunde in spatele idului – ii descoperi blogul – spatial sufficient de mare in care se poate exprima liber. In care am inceput din ce in ce mai multi sa ne exprimam. Atat de multi incat ne este imposibil sa citim cam tot ce am vrea si stim ca s-a scris. S-au poate nici nu stim.
Poate am vrea sa stim si atunci exista google reader, sau rss sau deliciousul… si din nou suntem la cheremul tehnologiei, care ne sorteaza si ne ajuta sa fim in touch cu ceea ce crede ca am vrea noi. Si o mai si nimereste.

Nu stiu cat de multa lume mai are timp sa citeasca ziarele pentru stiri, sau care mai e doza zilnica de informatie pt majoritatea?
Ash spune ca informatia este aceea care ne intereseaza pe fiecare in parte si nu neaparat care intereseaza o masa mai mare de oameni.
Personalizarea e din ce in ce mai puternica acolo unde reuseste sa curpinda exact informatia de care am nevoie eu. Si se prea poate sa ma intereseze ce se intampla intr-un anumit domeniu, care demult nu mai e o pagina din ziar, ci e o comunitate de bloggeri… sau pur si simplu o comunitate de oameni, poate imprashtiata in toate colturile lumii, dar care face ceva care ma intereseaza si pe mine.

Am citit la cineva care a citit de la altcineva ca de fapt blogul ar trebui sa fie destinatia ideeilor noastre. Foarte corect. Si pe twitter cumva se pun indicatoarele pentru a ajunge acolo, sau altundeva, pe linkuri unde credem noi ca merita sa stationeze si altii.

Vom fi foarte informati cu chestii care ne intereseaza, si parca mai putin informati cu ce se intampla de fapt in jurul nostru.

Incep sa-mi dau seama din ce in ce mai des ca intr-adevar traiesc intr-o lume a mea, formata cam de ceea ce citesc peste tot si de ideile care imi vin pe parcurs din sursele astea… si e greu ca oamenii sa tzina pasul cu mine, pentru ca poate ei n-au informatia pe care o am eu..si nu mai suntem pe aceeasi lungime de unda…
Dar na, o sa dea probabil click pe ceva linkuri trimise rapid sa se destepte si el..daca nu clar, de ce am mai purta discutii…

Legat de asta …alte paradoxuri as it follows